Cand am auzit asta prima data, am ramas fara cuvinte... “ne nastem infiniti, dar foarte putini murim la fel”. Proverb chinez. M-a bantuit ceva vreme pana am inteles ca avem optiuni infinite si alegeri care ne schimba linia destinului.
Fiecare actiune a mea contribuie la destinul meu, asa cum mi-l doresc eu. Ceea ce eu aleg sa fac sau sa nu fac reprezinta manifestarea mea proprie si actul meu de creatie asupra ceea ce inseamna destinul meu. Si pentru asta, ma simt responsabila si mai ales creator. Sunt cea care decide destinul meu. Pe unde sa treaca, cum sa fie, cu cine sa fie, cand sa fie. Totul depinde de mine si asta ma face puternica.
Pot oricand sa ma mut pe orice linie a destinului doresc, pentru ca optiunile sunt infinite. Am parte de destine paralele si pot sari de pe o linie pe alta. Pot alege.
Reprezentarea grafica am facut-o pentru a fi mai usor de vizualizat si inteles.
Cu totii ne nastem la un punct anume. Cand venim pe lume, nu avem nimic trasat ca si destin, putem fi orice in aceasta manifestare de oameni, spre exemplu. Putem deveni doctori, filozofi, profesori, bogati, handicapati, sociabili, inteligenti, sensibili, artisti, si asa mai departe. Suntem infiniti. Asa ne-am nascut. Din acest punct incepe manifestarea noastra. Initial este condusa de catre cei care ne ocrotesc, parintii nostri. Ei ne fac o proiectie a viitorului nostru, in functie de locurile unde ne duc, activitatile pe care le fac cu noi, felul in care ne vorbesc, dragostea pe care ne-o ofera sau nu... Incetul cu incetul, linia destinului nostru prinde contur, forma, se duce intr-o directie. Incepem sa intelegem lumea din jurul nostru, incepem sa ne cunoastem pe noi, ce ne place sa facem si la un moment dat decidem ceva. Azi nu vreau sa ies la joaca, vreau sa citesc ceva. Si ceea ce citesc ma influenteaza. Conteaza. Isi lasa amprenta, vizibil sau mai putin vizibil.
Sau, alt exemplu, decid sa urmez Facultatea de Stiinte Economice, ma atrage o cariera in domeniul asta. Deja linia destinului meu s-a modificat fata de ceea ce imi fusese proiectat de catre parintii mei.
In cazul meu, as fi dorit sa urmez Academia de Teatru si Film. M-am simtit ca pestele in apa jucand “Lectia” lui Eugen Ionescu. A fost un moment de adevar pentru mine, primul in care mi-am dat seama ce mi-ar place sa fac. Si m-am pregatit sa merg spre destinul respectiv. Mi-am gasit profesor de meditatie pentru a intra la actorie, profesoara de romana a intermediat aceasta actiune.
Deloc surprinzator insa, am cazut prada capcanei parintilor... si i-am ascultat “de ce sa faci actorie? vrei sa mori de foame? cum o sa traiesti asa? ce viata e aia, mereu plecat... iti sacrifici familia, daca vei avea o familie...”
Si uite asa am terminat Stiinte Economice, o specializare pe care n-am profesat-o niciodata. O fi bine, o fi rau, nu e cazul sa judecam asta. Totul se intampla cu un motiv. De preferat sa se intample ca ai decis tu si motivatia iti apartine. Cert este ca acea decizie mi-a schimbat destinul. In loc de o linie dreapta cap coada, am sarit pe una paralela, dar cu o destinatie diferita, experiente diferite, locuri diferite, oameni diferiti.
Dar stai, ca tocmai spuneam ca n-am profesat niciodata specializarea pe care am terminat-o. Pentru ca, la un moment dat, am decis sa ma inscriu intr-o asociatie studenteasca. Si de aici perspectiva s-a modificat. As putea povesti la nesfarsit despre mine, nu asta conteaza, nu asta e scopul aici. Ceea ce vreau sa sustin este faptul ca oricand poti fi orice iti doresti si stii asta foarte bine deoarece ai experimentat deja. E de ajuns sa privesti inapoi linia destinului tau ca sa devii constient de forta si puterea pe care o ai. Te cutremuri. Nu exista nimic care sa-ti stea in cale, nimic care sa te incline sau sa te abata de la drumul tau. Pentru ca tu scrii pe coala alba de hartie, tu o colorezi si ii dai viata.
Cum arata linia destinului tau? Cate decizii ai luat in copilarie, in adolescenta, ce optiuni ai avut, ce cai ai urmat, au fost pe termen mai lung sau mai scurt? Ce persoane ai intalnit in viata ta si cum te-au influentat ele? Poate nu ai fi facut niciodata ceea ce faci azi daca nu te-ai fi intalnit cu X, sau daca nu ai fi fost sa vezi nebunia aia de piesa de teatru... Cum ar fi fost daca n-ai fi iesit in parc in ziua aceea de duminica?
Sa ajungi sa-ti creionezi destinul este magnific! Multi nu au parte de experienta aceasta niciodata, iau viata asa cum vine, “cum se intampla” sau “cum te duce”. Nu inteleg ce inseamna schimbarea. Alegerea. Optiunea. Oportunitatea. Momentul. Acum.
Fiind constient de puterea pe care o detii, ai mai lasa la intamplare ziua de azi, momentul acesta? Ziua de maine? Cum iti doresti sa fie viata ta?
Ai optiuni infinite si orice decizi nu este pentru totdeauna. Este un punct de pe linia destinului tau. Istoria acum se scrie. Tu o scrii.
Sa-ti fie de bine!
Weekendul asta am trait! A fost un weekend de basm, cu pitici si stele, raze si fluturasi, vant si mult verde. Ai simtit vreodata ca ti-ai lua zborul? Ca nu mai mergi, ci plutesti... peste tot ceea ce vezi cu ochii.. vai insorite, nasucuri de brazi si brate intinse de conifere.
Asa m-am simtit eu sambata. Mi-era o pofta de munte si nici nu mi-am dat seama.. decat cand am inceput sa musc din el. L-am gasit umed. Plouase destul de tare de dimineata, crengile erau pline de stropi care abia asteptau sa sara pe tine. I-am salutat in treacat si i-am luat cu mine pe fata si pe maini. Am simtit bucuria frunzelor de a contribui la fericirea mea. La un moment dat devenise un dans, intindeam mainile dupa ele si imi raspundeau cu stropi. Magnific! Aveam ochii plini de natura, nu stiam incotro sa ma mai uit, pe cine sa mai salut... hopa, ce faci gargaritza mica? Credeai ca trec fara sa te salut? Iti doresc sa te faci mare si sa stralucesti in soare.
In tot acest dans de frunze, raze de soare, stropi de apa.. imi dau seama de ceva... ca totul e perfect, nimic nu lipseste, nimic nu este in exces. Si mai minunat este ca fac parte din acest perfect. As putea trai aici pentru totdeauna. Ma simt acasa.
Imi plange sufletul de bucurie ... ce primire... cantec nevazut, miros neauzit, gust dulce. Imi vine sa imbratisez intreaga padure. Sa dau inapoi toata dragostea pe care o primesc. Merg pe poteca si intalnesc fagi cu bratele intinse, floricele colorate ce te invita sa le gadili. Si la un moment dat am parte chiar de o discutie destul de apriga. Una dintre pasari imi spune ceva. Ii raspund prin gesturi. Reactioneaza. Ma simt un dirijor. Se creeaza o legatura. Zambesc! Iti multumesc!
Ah, si pietrele... n-am spus de pietre. Minunate! Care mai de care, unele colorate, altele stralucitoare... imi fac cu ochiul sau ma atrag spre ele. Alunec. Ma poarta pe ele, din mana in mana. Ai simtit vreodata sufletul unei pietre? Unei stanci? Sta neclintita, e ca o poarta pe care daca o impingi se deschide. Iti raspunde. Am atins-o si i-am simtit caldura. Mi-am luat mana, mangaind-o cu gandul. Mi-am dus palmele pe deasupra ei, fara sa o ating. Ii simteam energia... erau firicele mici in palmele mele. Ca si cum ai da noroc cu stanca. Ce fain! :)
Imi vine sa ma opresc. Timpul s-a oprit deja. Eu unde gonesc asa? Totul exista in acelasi loc, nu am de ce sa-l caut in alta parte. Este deja aici...acum... il primesc... a ajuns in mine! Ma simt intregul.
Eu nu mai sunt eu. Raman fara voce. E ziua in care “eul” meu s-a contopit cu universul. Si gata, end of story. Au trait fericiti pana la adancul vietii.
Postări
