Aici si acum.

Iubirea nu moare niciodata

noreply@blogger.com (angilight) — Mon, 23 Nov 2009 08:16:00 +0000

Era odată o adolescentă visătoare şi idealistă, care avea tot felul de discuţii filosofice cu tatăl ei, în încercarea de a înţelege lumea. Odată ea l-a întrebat pe tatăl ei ce este iubirea, cum de oamenii se îndrăgostesc şi de ce multe iubiri mor, după un timp?

De ce un om, pe care poate chiar îl ştiai de mai mult timp – un om ca toţi oamenii, îţi apare dintr-o dată transformat, îl vezi într-o altă lumină? Este un moment anume când îl vezi pe celălalt cumva ‘supranatural’; poate ca pe un înger sau ca pe un prinţ dintr-o lume de poveşti. Îl priveşti cu nespusă uimire şi bucurie şi te miri cum de nu ai observat până atunci cât de deosebit este… Dintr-o dată lumea s-a schimbat, a devenit atât de minunată: te-ai îndrăgostit! Eşti fericit… Când te gândeşti la cel iubit, când sunteţi împreună, când te ţine în braţe, te simţi dintr-o dată “acasă”… Şi după un timp mai lung sau mai scurt iubirea “moare”. Iar omul iubit, atât de special şi de unic, pare că redevine un om obişnuit… Aici este partea tristă şi greu de acceptat. Ce se întâmplă în acest interval, cum de au loc aceste misterioase schimbări, după legi greu de cuprins de mintea omenească?

Încă de când adolescenta de mai sus era copil, ea simţea că iubirea este o fiinţă, nu doar un sentiment. O fiinţă – nevăzută, dar atât de vie şi de minunată. Pentru ea, iubirea era chiar Dumnezeu, era marele ei ideal. Ştia că a venit în această viaţă pe pământ pentru a-l întâlni pe un anume EL; pentru a găsi iubirea. Din păcate, nimeni nu-i putea explica aceasta: cum se poate ca iubirea să fie o fiinţă? – nici măcar tatăl ei, care părea că “le ştie pe toate”.

Au trecut anii, de acum ea nu mai era adolescentă. Continua să caute răspunsuri la întrebările ei şi a mai aflat câte ceva despre iubire. La un moment dat în viaţa ei, a trăit o minunată şi nespus de tristă poveste de dragoste. În această dureroasă poveste, suferinţa a avut rolul ei, a dus la conştientizare şi cunoaştere, la a afla răspunsurile pe care le căuta de atâta timp. Iată cum a fost:

Atunci când l-a întâlnit prima data pe EL, ea a simţit o simpatie misterioasă, venită parcă de departe şi de demult, care nu avea nimic de-a face cu atracţia care apare în mod obişnuit între o femeie şi un bărbat. Fiecare dintre ei era cu drumul lui, cu partenerul său de viaţă. A trecut ceva timp, în care cei doi s-au revăzut din când în când, fiind în relaţii politicoase şi rezervate unul cu celălalt.

A venit şi un moment când fiecare l-a văzut dintr-o dată ‘altfel’ pe celălalt, de parcă li s-ar fi luat un văl de pe ochi… Iubirea, dar şi atracţia dintre ei erau acum nespus de intense şi de tulburătoare. Comunicarea lor nu avea nevoie de cuvinte, când se întâlneau se înţelegeau doar din priviri. Când ochii lor s-au întâlnit plini de iubire, cu aceeaşi întrebare în ei: “Mă iubeşti?”, răspunsul le-a venit la amândoi sub forma unei misterioase sclipiri albe şi pure de lumină curată ce le-a unit dintr-o data privirile, parcă revelându-le legătura puternică de iubire dintre sufletele lor. Şi în acel moment fiecare a avut certitudinea că este iubit de celălalt.

Dar destinul lor era să nu fie împreună. O relaţie între ei părea practic imposibilă, conform legilor morale ale societăţii. Se vedeau foarte rar, locuind ei în oraşe diferite.

Însă iubirea are propriile ei legi şi forme misterioase de comunicare şi manifestare. Astfel, ea ştia când EL se gândea la ea cu iubire – şi, în ciuda distanţei dintre ei, în acele momente se crea un tunel de lumină şi iubire ce le unea sufletele şi îi făcea atât de fericiţi. Erau şi momente când ea simţea cum ei doi erau una, dincolo de sutele de kilometrii ce stăteau între ei. Sufletele lor dansau fericite, într-o îmbrăţişare inefabilă şi pură. Ei îi părea atunci că un înger le ţine împreună şi ce spunea poetul căpăta deodată un viu înţeles: “Sufletele noastre dansau nevăzute, într-o lume concretă”…

Sufletul ei era atat de plin de iubire pentru EL, dar ar fi vrut să poată fugi cumva de atracţia incredibilă care era între ei. Când era în faţa Lui şi se priveau în ochi, ea simţea puterea copleşitoare a forţelor primordiale cosmice, masculin-feminin, eterna chemare dintre o femeie şi un bărbat care se iubesc.

Odată s-au întâlnit şi ar fi dorit amândoi să fie undeva unde să existe numai ei doi, undeva unde să se poată lua în braţe şi să uite măcar pentru câteva momente de orice altceva. Dar acest lucru nu a fost posibil, legi misterioase au împiedicat întâlnirea lor… Şi, mai apoi, amândoi şi-au dat seama că nu au puterea să îi rănească pe cei dragi şi care aveau încredere în ei. Cînd s-au reîntâlnit s-au privit cu durere şi iubire în ochi, plini de neputinţa de a-şi trăi până la capăt iubirea ce îi lega. Ea simţea că EL o iubea nespus de mult în acele momente, aşa cum nimeni nu o mai iubise vreodată. Iubirea lui era atât de concretă şi de intensă, o învăluia ca o aură plină de forţe de viaţă ce radia din inima sa. Şi totuşi exista între ei acest paradox, faptul ca ei nu vor putea fi niciodată împreună în lumea fizică.

Din disperarea de a nu putea fi cu cel iubit, ea a făcut multe greşeli atunci. Şi a hotărît să renunţe în sufletul ei la această iubire-pasiune care o tulbura atât de mult şi care îi răscolise întreaga viaţă. Au urmat nopţi în care un cerc ca de gheaţă îi strângea inima şi îi lua forţele de viaţă, orice bucurie de a mai trăi, până nu mai rămânea nimic din fiinţa ei. Şi, la un moment dat, a început să simtă cum cade lăuntric într-o prăpastie întunecată. Suferinţa şi teama ei erau imense. Părea că nimic şi nimeni nu o putea ajuta să se oprească din această cădere cumplită… Şi cumva ştia că pe fundul acelei prăpăstii o să se întâmple ceva groaznic: ceva din ‘mecanismul’ fragil al creierului ei o să se distrugă. Cu ultimele puteri, ea a privit în sus, rugându-l pe Dumnezeu-Tatăl să o ajute. Şi acolo sus, în tot acel întuneric din sufletul ei, ea a văzut cum o stea a prins să lumineze, amintindu-i de iubirea pentru EL. Încă o dată, ea a primit în inima ei această iubire de care încercase să fugă. Şi atunci steaua ei a ajutat-o să iasă din abis. Încetul cu încetul şi-a recăpătat liniştea sufletească. În acea nouă pace lăuntrică, steaua ei i-a revelat că cel pe care îl iubea atât de mult era cunoscut şi iubit din vieţi anterioare. Într-una din aceste vieţi el îi fusese mamă şi de atunci exista această relaţie de iubire atât de profundă între inimile lor şi comunicarea sufletească deosebită. Dar în această viaţă, fiind ei întrupaţi ca şi femeie şi bărbat, a apărut şi pasiunea, atracţia deosebită dintre ei.

Ea a primit toate aceste revelaţii în sufletul ei, plină de recunoştinţă. Şi a simţit cum forţe de viaţă se nasc în inima ei, aducîndu-i o nouă bucurie de a trăi aici, în planul fizic, unde se simţea, în sfîrşit, “acasă”. Ştia de acum că lumea spirituală şi lumea fizică sunt o unitate aici, pe pământ.

După mai mult timp, ea şi EL s-au revăzut. EL a privit-o plin de tristeţe şi regrete, ar fi vrut să reînvie cumva acea vrajă minunată ce îi unea cândva, acea iubire mare dintre ei. Dar acest lucru nu mai părea posibil… A doua zi după revederea lor, foarte de dimineaţă, ea s-a trezit brusc neliniştită. Deşi departe de EL, îl simţea că era treaz şi că se gândea intens la ea, plin de suferinţă după iubirea pierdută dintre ei. Şi ea s-a îndurerat la rândul ei şi s-a gândit din nou la întrebarea ei: cum este cu iubirea, cum de se naşte şi apoi moare? Unde este acum iubirea dintre ei doi ?… Atunci ea a simţit dintr-o dată cum a apărut, plin de delicateţe, îngerul iubirii dintre ei. Şi din nou sufletele lor erau împreună, în acea eternă îmbrătişare, învăluite în făptura eterică şi atât de pură a îngerului. Şi în acel moment de pace şi iubire, îngerul i-a spus, fără cuvinte, că iubirea este eternă. Iubirea nu moare niciodată…. Iubirea apare între doi oameni, îşi îndeplineşte misiunea sa şi uneori se îndepărtează pentru un timp, poate până în viaţa următoare. Şi misiunea iubirii este să aducă doi oameni împreună pentru ca ei să primească nişte lecţii de viaţă importante şi astfel să înveţe să iubească pe deplin.

Şi ea a fost plină de recunoştinţă faţă de îngerul iubirii pentru cele ce i-a comunicat. Aflase în sfârşit răspunsul la unele din întrebările ce o frământau de atâta timp.

(Articol redactat în ianuarie 2007 de catre Delia Soare in cadrul revistei www.DrumulOmului.ro)

Inima mea nu intelege ratiunea ta

noreply@blogger.com (angilight) — Mon, 16 Nov 2009 21:03:00 +0000

si de aceea bate in continuare pentru tine.

Start de saptamana

noreply@blogger.com (angilight) — Mon, 16 Nov 2009 08:18:00 +0000

Sa fie azi pace inlauntru.
Ai incredere ca esti acolo unde e locul tau, unde e nevoie de tine. Nu uita de posibilitatile infinite care se nasc din credinta in tine si in ceilalti. Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date si da in continuare altora dragostea pe care o primesti. Fii multumit de felul in care esti tu, asa cum esti. 

Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adanc, pana in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi.

Iubirea

noreply@blogger.com (angilight) — Fri, 14 Aug 2009 07:23:00 +0000

Stii ce este iubirea?

Este bunavointa si generozitate.

Dizarmonia apare atunci cand

Confunzi dorinta cu iubirea. De fapt

Distanta intre ele este nesfarsita.

Imi explodeaza inima in palme

noreply@blogger.com (angilight) — Wed, 03 Jun 2009 20:31:00 +0000

Asa de tare bate... a innebunit... nu imi aduc aminte sa fii experimentat intensitatea asta vreodata. Ma uit la mainile mele. Venele sunt extraordinar de vizibile. S-au umplut de viata.

S-au umplut de adevar. Adevarul meu. Sunt un amestec de fericire si dorinta.

Ne nastem infiniti

noreply@blogger.com (angilight) — Mon, 25 May 2009 22:28:00 +0000

Cand am auzit asta prima data, am ramas fara cuvinte... “ne nastem infiniti, dar foarte putini murim la fel”. Proverb chinez. M-a bantuit ceva vreme pana am inteles ca avem optiuni infinite si alegeri care ne schimba linia destinului.

Fiecare actiune a mea contribuie la destinul meu, asa cum mi-l doresc eu. Ceea ce eu aleg sa fac sau sa nu fac reprezinta manifestarea mea proprie si actul meu de creatie asupra ceea ce inseamna destinul meu. Si pentru asta, ma simt responsabila si mai ales creator. Sunt cea care decide destinul meu. Pe unde sa treaca, cum sa fie, cu cine sa fie, cand sa fie. Totul depinde de mine si asta ma face puternica.

Pot oricand sa ma mut pe orice linie a destinului doresc, pentru ca optiunile sunt infinite. Am parte de destine paralele si pot sari de pe o linie pe alta. Pot alege.

Reprezentarea grafica am facut-o pentru a fi mai usor de vizualizat si inteles.

Cu totii ne nastem la un punct anume. Cand venim pe lume, nu avem nimic trasat ca si destin, putem fi orice in aceasta manifestare de oameni, spre exemplu. Putem deveni doctori, filozofi, profesori, bogati, handicapati, sociabili, inteligenti, sensibili, artisti, si asa mai departe. Suntem infiniti. Asa ne-am nascut. Din acest punct incepe manifestarea noastra. Initial este condusa de catre cei care ne ocrotesc, parintii nostri. Ei ne fac o proiectie a viitorului nostru, in functie de locurile unde ne duc, activitatile pe care le fac cu noi, felul in care ne vorbesc, dragostea pe care ne-o ofera sau nu... Incetul cu incetul, linia destinului nostru prinde contur, forma, se duce intr-o directie. Incepem sa intelegem lumea din jurul nostru, incepem sa ne cunoastem pe noi, ce ne place sa facem si la un moment dat decidem ceva. Azi nu vreau sa ies la joaca, vreau sa citesc ceva. Si ceea ce citesc ma influenteaza. Conteaza. Isi lasa amprenta, vizibil sau mai putin vizibil.

Sau, alt exemplu, decid sa urmez Facultatea de Stiinte Economice, ma atrage o cariera in domeniul asta. Deja linia destinului meu s-a modificat fata de ceea ce imi fusese proiectat de catre parintii mei.

In cazul meu, as fi dorit sa urmez Academia de Teatru si Film. M-am simtit ca pestele in apa jucand “Lectia” lui Eugen Ionescu. A fost un moment de adevar pentru mine, primul in care mi-am dat seama ce mi-ar place sa fac. Si m-am pregatit sa merg spre destinul respectiv. Mi-am gasit profesor de meditatie pentru a intra la actorie, profesoara de romana a intermediat aceasta actiune.

Deloc surprinzator insa, am cazut prada capcanei parintilor... si i-am ascultat “de ce sa faci actorie? vrei sa mori de foame? cum o sa traiesti asa? ce viata e aia, mereu plecat... iti sacrifici familia, daca vei avea o familie...”

Si uite asa am terminat Stiinte Economice, o specializare pe care n-am profesat-o niciodata. O fi bine, o fi rau, nu e cazul sa judecam asta. Totul se intampla cu un motiv. De preferat sa se intample ca ai decis tu si motivatia iti apartine. Cert este ca acea decizie mi-a schimbat destinul. In loc de o linie dreapta cap coada, am sarit pe una paralela, dar cu o destinatie diferita, experiente diferite, locuri diferite, oameni diferiti.

Dar stai, ca tocmai spuneam ca n-am profesat niciodata specializarea pe care am terminat-o. Pentru ca, la un moment dat, am decis sa ma inscriu intr-o asociatie studenteasca. Si de aici perspectiva s-a modificat. As putea povesti la nesfarsit despre mine, nu asta conteaza, nu asta e scopul aici. Ceea ce vreau sa sustin este faptul ca oricand poti fi orice iti doresti si stii asta foarte bine deoarece ai experimentat deja. E de ajuns sa privesti inapoi linia destinului tau ca sa devii constient de forta si puterea pe care o ai. Te cutremuri. Nu exista nimic care sa-ti stea in cale, nimic care sa te incline sau sa te abata de la drumul tau. Pentru ca tu scrii pe coala alba de hartie, tu o colorezi si ii dai viata.

Cum arata linia destinului tau? Cate decizii ai luat in copilarie, in adolescenta, ce optiuni ai avut, ce cai ai urmat, au fost pe termen mai lung sau mai scurt? Ce persoane ai intalnit in viata ta si cum te-au influentat ele? Poate nu ai fi facut niciodata ceea ce faci azi daca nu te-ai fi intalnit cu X, sau daca nu ai fi fost sa vezi nebunia aia de piesa de teatru... Cum ar fi fost daca n-ai fi iesit in parc in ziua aceea de duminica?

Sa ajungi sa-ti creionezi destinul este magnific! Multi nu au parte de experienta aceasta niciodata, iau viata asa cum vine, “cum se intampla” sau “cum te duce”. Nu inteleg ce inseamna schimbarea. Alegerea. Optiunea. Oportunitatea. Momentul. Acum.

Fiind constient de puterea pe care o detii, ai mai lasa la intamplare ziua de azi, momentul acesta? Ziua de maine? Cum iti doresti sa fie viata ta?

Ai optiuni infinite si orice decizi nu este pentru totdeauna. Este un punct de pe linia destinului tau. Istoria acum se scrie. Tu o scrii.

Sa-ti fie de bine!

Si au trait fericiti...

noreply@blogger.com (angilight) — Sun, 24 May 2009 20:46:00 +0000

Weekendul asta am trait! A fost un weekend de basm, cu pitici si stele, raze si fluturasi, vant si mult verde. Ai simtit vreodata ca ti-ai lua zborul? Ca nu mai mergi, ci plutesti... peste tot ceea ce vezi cu ochii.. vai insorite, nasucuri de brazi si brate intinse de conifere.

Asa m-am simtit eu sambata. Mi-era o pofta de munte si nici nu mi-am dat seama.. decat cand am inceput sa musc din el. L-am gasit umed. Plouase destul de tare de dimineata, crengile erau pline de stropi care abia asteptau sa sara pe tine. I-am salutat in treacat si i-am luat cu mine pe fata si pe maini. Am simtit bucuria frunzelor de a contribui la fericirea mea. La un moment dat devenise un dans, intindeam mainile dupa ele si imi raspundeau cu stropi. Magnific! Aveam ochii plini de natura, nu stiam incotro sa ma mai uit, pe cine sa mai salut... hopa, ce faci gargaritza mica? Credeai ca trec fara sa te salut? Iti doresc sa te faci mare si sa stralucesti in soare.

In tot acest dans de frunze, raze de soare, stropi de apa.. imi dau seama de ceva... ca totul e perfect, nimic nu lipseste, nimic nu este in exces. Si mai minunat este ca fac parte din acest perfect. As putea trai aici pentru totdeauna. Ma simt acasa.

Imi plange sufletul de bucurie ... ce primire... cantec nevazut, miros neauzit, gust dulce. Imi vine sa imbratisez intreaga padure. Sa dau inapoi toata dragostea pe care o primesc. Merg pe poteca si intalnesc fagi cu bratele intinse, floricele colorate ce te invita sa le gadili. Si la un moment dat am parte chiar de o discutie destul de apriga. Una dintre pasari imi spune ceva. Ii raspund prin gesturi. Reactioneaza. Ma simt un dirijor. Se creeaza o legatura. Zambesc! Iti multumesc!

Ah, si pietrele... n-am spus de pietre. Minunate! Care mai de care, unele colorate, altele stralucitoare... imi fac cu ochiul sau ma atrag spre ele. Alunec. Ma poarta pe ele, din mana in mana. Ai simtit vreodata sufletul unei pietre? Unei stanci? Sta neclintita, e ca o poarta pe care daca o impingi se deschide. Iti raspunde. Am atins-o si i-am simtit caldura. Mi-am luat mana, mangaind-o cu gandul. Mi-am dus palmele pe deasupra ei, fara sa o ating. Ii simteam energia... erau firicele mici in palmele mele. Ca si cum ai da noroc cu stanca. Ce fain! :)

Imi vine sa ma opresc. Timpul s-a oprit deja. Eu unde gonesc asa? Totul exista in acelasi loc, nu am de ce sa-l caut in alta parte. Este deja aici...acum... il primesc... a ajuns in mine! Ma simt intregul.

Eu nu mai sunt eu. Raman fara voce. E ziua in care “eul” meu s-a contopit cu universul. Si gata, end of story. Au trait fericiti pana la adancul vietii.

Stelutzele mele

noreply@blogger.com (angilight) — Sun, 17 May 2009 20:36:00 +0000

In noaptea asta cerul e plin de stele.

Le simt asa aproape, ne-am imprietenit. Imi place ca mereu ma asculta. Nu se grabesc nicaieri. Stau si ma asculta...

Azi le-am vorbit despre mine, despre ceea ce imi doresc. Si nu doar atat.

Le-am facut cu mana si-am zambit. Ce bine ca sunteti!

Nu rezonez cu credinta, religia, crestinismul...

noreply@blogger.com (angilight) — Thu, 30 Apr 2009 21:39:00 +0000

This is such a judgement. Cine poate defini credinta, divinitatea pentru altcineva? Este un subiect atat de relativ ca nu pot face afirmatii pe aceasta tema decat la adresa mea, pot vorbi doar pentru mine, ceea ce am experimentat si adevarurile pe care le-am trait.

Funny thing... este deja a doua oara cand sunt judecata pentru ceea ce fac, ceea ce ma intereseaza. Eram duminica la Sinca Veche sa vizitez o manastire rupestra si o colonie dacica sub si supraterana. A fost o intalnire cu viitorul. Am gasit ceea ce cautam, am simtit ca si cum am adus din viitor ceea ce cautam in prezent. Si cautam o noua structura de locuinta, o noua forma de a trai, una subterana. Era atat de aproape si o cautam departe. Such is life :)

Anyway, in aceasta duminica cu lucruri minunate, solutii identificate, soare, odihna in iarba, miros de rumegus si verde am avut parte de 2 intalniri. Una cu persoana care se ocupa de manastirea de la Sinca Veche, doamna Maria. Minunata Maria. Stralucitoarea Maria. Amazing... n-am mai simtit asta de vreo o luna. A fost un moment zen intalnirea cu ea. Ma gandeam ca ar fi fain sa am pe cine intreba mai multe despre locatia pe care o vizitam si despre proiectul de casa subterana, iar in secunda urmatoare o vad coborand treptele, printre pini. M-am ridicat de pe banca si m-am dus direct la ea. No words. Just went there. Ne-am salutat. Privirile ni s-au intalnit si a fost de ajuns. Restul a fost ca un dans. N-am sa uit. O stiam din presa, dar acum am avut ocazia sa si vorbesc cu ea.

Cea de-a doua intalnire a fost cu un calugar de la manastire care vindea lumanari si carti bisericesti. L-am intrebat daca nu are un pliant cu bordeiul subteran pe care il au la intrare. Fusesem indrumata de doamna Maria catre el. Am primit urmatorul raspuns: "Daca mantuirea ar sta in bordeiul ala...nu, nu avem nici un pliant cu ce doriti"... si m-am blocat. Pentru un moment. Dupa care am zambit, m-am invartit pe veranda plina de carti cateva secunde si apoi m-am dus glont la calugar si l-am intrebat: "Dar in ce consta mantuirea?" Vroiam sa stiu cum vede el lucrurile. Nu s-a asteptat sa iau in serios remarca lui spusa cu voce tare de mai devreme, but i did. Si s-a inrosit brusc, si-a dus privirea in jos, s-a intors cu lateralul catre mine si isi cauta de lucru, murmurand: "consta in rugaciune si in ajutorul aproapelui".

In acel moment m-am simtit judecata fara motiv, doar pentru ca eram interesata de ceva ce lui nu i se parea esential. Altele erau lucrurile importante. Din perspectiva lui.

Cred ca suntem liberi sa ne alegem ceea ce dorim sa fim. Eu am ales constient de ceva timp ce sa fiu si in ce cred. Ma identific cu actul creator si cred ca singurul adept al meu sunt eu. Nu caut sustinere in ceea ce cred pentru ca adevarul meu este in interiorul meu si ma face puternica in fiecare zi. Sunt parte din minunea numita divinitate, la fel ca tot ceea ce este imprejurul meu. Toti si totul are aceeasi origine. Impreuna suntem unul. Si doar impreuna suntem intregul. Eu sunt parte din tine, tu esti parte din mine, suntem parte din vant, suntem parte din tot ceea ce stim ca exista si ceea ce nu stim ca exista. Dar ca sa intelegem intregul ne-am divizat, pentru a ne oferi ocazia contemplarii noastre. Si asa am ajuns judecatori. Asa am ajuns duali. Asa am impartit lumea in bine si rau, alb sau negru, rai sau iad, ingeri sau demoni. Doar prin comparatie ne putem evalua. Avem nevoie de factorul extern, de referinta externa. Am uitat ca venim toti din acelasi loc si doar difera forma de manifestare pe care o avem. Ne cautam oglinzi pentru a vedea cine suntem pe de-a intregul. Dar nici oglinzile nu transmit decat parte din ceea ce suntem. Iar ochii nostri si constiinta noastra vad doar ceea ce au definit ca si realitate. Cum am putea sa vedem ceea ce nu cunoastem? Cum am putea sa identificam ceea ce nu cunoastem? Cum am putea sa transformam necunoscutul in cunoscut?

Lasandu-l sa se intample. Contempland. Acceptand. Creand.

Happiness Express

noreply@blogger.com (angilight) — Sun, 05 Oct 2008 16:51:00 +0000

It takes a moment to love a life long. It takes a moment to be loved a hole life long.

Cine sunt?

noreply@blogger.com (angilight) — Mon, 25 Aug 2008 13:57:00 +0000

Intotdeauna ma tem sa fiu singura, deoarece atunci cand sunt singura incep sa ma intreb cine sunt. Mi se pare ca daca adancesc intrebarea, voi descoperi ca nu sunt persoana care cred ca sunt de 27 de ani...

Nu este doar o frica a mea, este frica oricui. Pentru ca nimeni nu este ceea ce existenta presupune ca ar fi. Societatea, cultura, religia, educatia, toate au conspirat impotriva copilului inocent. Toate au puteri - copilul este neajutorat si depedent. Prin urmare, tot ceea ce isi propun sa faca din el, vor reusi sa faca. Nu permit nici unui copil sa creasca potrivit destinului sau natural. Toate eforturile sunt indreptate in sensul transformarii fiintelor umane ... in utilitati.

Cine stie, daca un copil este lasat sa creasca in legea lui, daca va fi sau nu de vreun folos pentru diferitele interese! Societatea nu este pregatita sa-si asume riscul. Pune stapanire pe copil si incepe sa-l modeleze, facand din el ceva care ii este de folos societatii. Intr-un anumit sens, ucide sufletul copilului si ii da o identitate falsa, astfel incat nu simte niciodata dorul de sufletul sau, de fiinta sa.

Identitatea falsa e ca un substitut. Insa acest substitut este util numai in sensul aceleasi multimi care ti l-a dat. In momentul in care esti singur, falsul incepe sa se destrame si realul reprimat incepe sa se manifeste.

De aici si frica de a fi singur. Nimeni nu vrea sa fie singur, toata lumea vrea sa apartina unei multimi, poate chiar mai multor multimi: una religioasa, unui partid politic, unui club Rotary, asociatii... Este posibil sa vrei sa fii sprijinit 24 ore pe zi, deoarece falsitatea, lipsita de baza, nu poate rezista. Din momentul in care esti singur, incepi sa simti un fel de nebunie ciudata. Timp de 27 ani ai crezut ai esti cineva si apoi brusc, intr-o clipa de singuratate, incepi sa simti ca nu esti asa. Asta creeaza frica: atunci cine sunt? Dupa 27 ani de suprimare.. va dura ceva timp pana cand ceea ce este real sa se poata exprima. Prapastia dintre cele doua a fost denumita de mistici "noaptea neagra a sufletului" - destul de potrivita ca si expresie. Nu mai esti fals si inca nu esti nici real. Esti intr-o cumpana, nu stii cine esti.

27 de ani de falsa personalitate impusa de oamenii pe care i-ai iubit, pe care i-ai respectat si care nu ti-au facut nimic rau intentionat. Intentiile lor au fost bune, doar ca receptivitatea lor a fost nula. Nu au fost oameni constienti - parintii, profesorii, preotii, politicienii nu au fost oameni constienti, au fost inconstienti. Si pana si intentiile bune, in mainile unei persoane inconstiente, se dovedesc a fi otravitoare.

Prin urmare, de fiecare data cand esti singur, se trezeste o profunda frica deoarece, brusc, partea falsa incepe sa dispara. Iar partii reale ii va trebui ceva timp. De aceea oamenilor le e cel mai greu in timpul liber. Muncesc 5 zile, iar la sfarsitul saptamanii vor sa se relaxeze. Insa sfarsitul saptamanii devine cel mai nefericit moment din lume - se petrec cele mai multe accidente, sinucideri, crime, furturi, violuri... Ciudat, oamenii acestia au fost ocupati timp de 5 zile si nu a fost nici o problema. Insa sfarsitul de saptamana le ofera posibilitatea de a alege, fie sa se apuce de ceva, fie sa se relaxeze.. dar relaxarea este inspaimantatoare, personalitatea falsa dispare! Asa ca, fii ocupat, fa orice prostie. Oamenii se imbulzesc spre plaje, bara la bara, prin blocaje rutiere care se intind pe kilometrii intregi. Iar daca ii intrebi incotro se duc, iti spun ca "fug de aglomeratie" ;) dar intreaga multime se deplaseaza o data cu ei!!!

Multimea este esentiala pentru supravietuirea acestui fals eu. Din momentul in care esti singur, incepi sa te sperii. Nu fii ingrijorat, pentru ca ceea ce poate sa dispara merita sa dispara. Nu are rost sa te cramponezi de asta, nu-ti apartine, nu esti tu. Tu esti acela care ramane cand dispare cel fals si o fiinta noua, proaspata, inocenta, nepoluata, ramane in locul lui. Incet, incepi sa simti o noua proprietate a propriei finte, o noua stare de viata, o noua frumusete, o noua inteligenta - care nu iti este imprumutata, care creste in interiorul tau. Are radacini in existenta ta. Si daca nu esti las, va ajunge la fructificare, la inflorire.

Numai oamenii curajosi, bravi, plini de viata pot sa fie religiosi. Nu bisericosi, aceia sunt lasii. Nu hindusii, nu mahomedanii, nu crestinii - ei sunt impotria cautarilor. Fac parte din aceeasi multime, care incearca sa consolideze mai bine falsa identitate.

Daca nu te simti bine in izolare, iesi din ea. Alterneaza. Intalneste-te cu oamenii, bucura-te de compania lor, radeti, dar cand simti ca te-ai saturat de asta, intra din nou in izolare. Judeca prin prisma sentimentului de extaz interior. Ramai cat mai mult in aceasta stare. Cresterea umana presupune trecerea de la o polaritate la alta. Uneori este perfect sa fii singur, sa ai spatiul tau, sa fi tu insuti. Celalalt iti creeaza limita, altfel tu ai fi infinit.

Pe de alta parte, daca traiesti prea mult in individualitate, infinitul te plictiseste, devine fad. Contine puritate si liniste, insa nu are nici un pic de extaz in el. Extazul vine prin celalalt. Incepi sa te simti infometat de dragoste. Vrei un loc placut, sa fii inconjurat de altii. Aceasta este polaritatea fundamentala a vietii - dragostea si meditatia. Omenirea viitorului va trai aflandu-se in posesia ambelor polaritati concomitent. Sa fii liber sa treci de la una la alta, fara ca vreuna dintre ele sa devina o carcera.

Se poate simti libertatea in doi sau doar singur?

noreply@blogger.com (angilight) — Mon, 25 Aug 2008 09:22:00 +0000

Well, m-au stranit comentariile primite la articolul anterior...

A fi singur si singuratatea.. doua lucruri diferite. A fi singur nu inseamna singuratate.
Hai sa vedem si de ce.

Pai, singuratatea este tristete, un sentiment de nedesavarsire. Ai nevoie de cineva, iar cel de care ai nevoie nu e disponibil sau nu il gasesti. Singuratatea o asociez cu intunericul, lipsit de orice urma de lumina. O casa cufundata in intuneric care asteapta sa vina cineva si sa aprinda lumina.

A fi singur nu inseamna singuratate. A fi singur inseamna sentimentul ca esti complet. Nu este nevoie de nimeni, tu esti suficient. Si asta se intampla in dragoste. Iubitii devin singuri - prin dragoste, iti atingi desavarsirea interioara. Dragostea te face complet. Te impartasesti unul celuilalt, insa nu este vorba despre nevoia ta, este energia ta debordanta.

Doua persoane care s-au simtit singure pot sa stabileasca un contact, se pot alatura. Dar nu vor fi iubiti. Raman sigure, insa datorita prezentei celuilalt, nu simt singuratatea. Asta este tot. Pe undeva, se inseala pe ele insele: "Nu sunt singur - mai este cineva."

Daca se intalnesc doua persoane singure, singuratatea lor practic se dubleaza. Asta e ceea ce se petrece de obicei. Te simti singur cand esti singur, iar cand ai o relatie te simti nefericit. Este o observatie cotidiana. Cand nu au relatii, oamenii se simt singuri si cauta pe cineva cu care sa aiba o relatie. Cand au o relatie cu cineva, incepe nefericirea; considera ca era mai bine sa fie singuri - este prea mult.

Ce se petrece?

Dragostea adevarata nu este o incercare de combatere a singuratatii. Adevarata dragoste inseamna transformarea singuratatii in a fi de unul singur, inseamna sa-l ajuti pe celalalt sa fie singur. Nu sa incerci sa-l umpli. Nu incerci sa-l desavarsesti pe celalalt intr-un fel oarecare prin prezenta ta. Il ajuti sa fie atat de deplin afara din propria fiinta, incat sa nu mai fie nevoie de tine. Ii dai aripi sa zboare.

Cand cineva este complet liber, din aceasta libertate devine posibila impartasirea. Atunci da mult, dar nu ca necesitate, nu ca un targ. Da mult pentru ca are mult. Pentru ca ii face placere sa dea.

Iubitii sunt singuri si un iubit adevarat nu-ti distruge niciodata singuratatea. Se va dovedi complet respectuos fata de individualitatea ta. Este sacra. Nu se va amesteca in ea, nu va incerca sa se insinueze in acest spatiu.

Dar in mod obisnuit, asa-zisii iubiti se tem de singuratatea celuilalt. Se tem foarte mult, deoarece cred ca, daca celalalt este independent, nu va mai avea nevoie de el, va fi indepartat. Asa incat femeia incearca sa aranjeze lucrurile astfel incat sotul sau prietenul sa ramana dependent. Trebuie sa aiba nevoie tot timpul de ea, astfel incat ea sa poata ramane valoroasa. Iar barbatul, incearca prin toate mijloacele sa faca acelasi lucru, astfel incat sa ramana valoros. Rezultatul este un targ, nu dragostea si exista un conflict permanent, o lupta. Lupta se bazeaza pe faptul ca fiecare are nevoie de libertatea sa.

Dragostea permite libertate; nu doar ca o permite, o si intareste. Si tot ceea ce distruge libertatea, nu este dragoste. Trebuie sa fie altceva. Dragostea si libertatea merg mana in mana, sunt cele doua aripi ale aceleiasi pasari. De cate ori observi ca dragostea ta merge impotriva libertatii tale, inseamna ca este vorba despre un alt lucru caruia ii dai numele de dragoste.

Fa din asta criteriul tau: libertatea este criteriul. Dragostea iti confera libertate, te face liber, te elibereaza. Iar din momentul in care esti complet liber, ii esti recunoscator persoanei care te-a ajutat. Aceasta recunostinta este aproape religioasa. Simti in cealalta persoana ceva divin. Te-a facut un om liber, iar dragostea nu a devenit posesivitate.

Cand se deterioreaza, dragostea devine posesivitate, gelozie, lupta pentru putere, politica, dominatie, manipulare - o mie si unul de lucruri, toate urate. Cand dragostea creste, cand se ridica spre cerul inalt, inseamna libertate, libertate totala.

Daca esti indragostit, dragostea il va ajuta pe celalalt sa fie integrat. Insasi dragostea ta devine forta care il va cimenta pe celalalt. In dragostea ta, celalalt se va potrivi ca un intreg, unic si individual, deoarece dragostea ta va da libertate. Sub umbra dragostei tale, celalalt va incepe sa creasca.

Orice crestere are nevoie de dragoste - dar de dragoste neconditionata. Daca dragostea are conditii, atunci cresterea nu poate sa fie totala, deoarece aceste conditii ii vor sta in cale.
Iubeste neconditionat - nu cere nimic in schimb. O mare parte se va rasfrange asupra ta de la sine, acesta este un alt lucru, dar nu fi cersetor. In dragoste, fii imparat. Da-o si vezi ce se petrece - se va rasfrange asupra ta inmiit. Va fi intalnirea a doua existente, doua suflete care se vor contopi si se vor amesteca, iar ambele vor iesi din aceasta extraordinar de singure.

A fi singur inseamna puritate, a fi tu insuti si nimeni altcineva. A fi singur inseamna ca esti aur pur; aur si nimic altceva.. doar tu. Dragostea te face singur. Singuratatea va disparea, dar va aparea starea de a fi unul. Incantat prin propria fiinta. Esti exuberant sa fii tu insuti. Ai atat de mult, incat vrei sa dai pe dinafara. Vrei sa impartasesti, vrei sa dai. Iar celui care iti accepta darul, ii vei fi recunoscator ca a acceptat.

"Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine." Gabriel Jose Garcia Marquez

Idei fara rost despre dragoste

noreply@blogger.com (angilight) — Wed, 20 Aug 2008 16:12:00 +0000

Dragostea este eterna: din momentul in care iubesti un om, il iubesti pentru totdeauna. Daca iubesti un om si mai tarziu simti ca nu-l iubesti, nu inseamna decat ca nu l-ai iubit niciodata, de la bun inceput.

Aceasta este o idee foarte periculoasa. Iti da impresia unei iubiri pentru totdeauna si in viata nimic nu este pentru totdeauna... florile infloresc dimineata si pana seara se scutura.

Viata este un flux permanent; totul se schimba, se afla in miscare. Nimic nu este static, nimic nu este permanent. Ti-a fost inoculata ideea unei iubiri eterne, idee care iti va distruge viata. Te vei astepta la o dragoste eterna din partea ei, iar ea se va astepta la o dragoste eterna din partea lui. Dragostea devine secundara, durata devine principala.

Iar dragostea este o floare atat de delicata, incat nu o poti obliga sa fie nemuritoare. Poti sa ai flori din plastic; asta au oamenii - casnicii, familii, copii, rude, totul este din plastic.

Plasticul are o proprietate foarte spirituala: este etern. Dragostea reala este la fel de nesigura pe cat este viata ta. Nu poti sa spui ca te vei mai afla si maine aici. Nu poti sa spui nici macar ca te vei mai afla aici in urmatorul moment. Viata ta se afla intr-o continua schimbare - de la copilarie la tinerete, la maturitate, la batranete, la moarte, totul se schimba.

O dragoste adevarata se va schimba, de asemenea. Isi va avea suisurile si coborasurile ei, va suferi schimbari.

Este atat de simplu de inteles. Cand ati inceput sa iubiti erati prea tineri, lipsiti de experienta; cum ar putea dragostea sa ramana la fel cand ai devenit o persoana matura? Si dragostea ta va atinge o anumita maturitate. Iar cand vei imbatrani, dragostea va avea un parfum diferit.

Libertatea este cea mai inalta valoare, si, in cazul in care dragostea nu iti acorda libertate, nu este dragoste.

Osho

Being in love

noreply@blogger.com (angilight) — Wed, 20 Aug 2008 15:46:00 +0000

Forget relationships and learn how to relate.

In a better world, with more meditative people, with a little more enlightenment spread over the earth, people will love, love immensely, but their love will remain a relating not a relationship.

If you enjoy being with somebody, you would like to enjoy it more and more. If you enjoy the intimacy, you would like to explore the intimacy more and more. But it has to be a commitment from one heart to another heart. It has not even to be verbalized, because to verbalize it is to profane it. It has to be a silent commitment; eye to eye, heart to heart, being to being. It has to be understood, not said.

Osho

Let's have a cup of tea!

noreply@blogger.com (angilight) — Tue, 08 Apr 2008 07:58:00 +0000

Tea was discovered by Zen masters and tea is not an ordinary thing for them.

In every Zen monastery they have a tearoom. It is special, just like a temple. You will not be able to follow this... because tea is a very religious thing for a Zen master or a Zen monastery. Tea is just like prayer. It was discovered by them.

Zen has a different attitude towards tea.

The very name comes from a Chinese monastery, Ta. There, for the first time, they discovered tea, and they found that tea helps meditation because tea makes you more alert, it gives you a certain awareness. That's why if you take tea you will find it difficult to go to sleep immediately. They found tea helps awareness, alertness, so in a Zen monastery tea is part of meditation. What more can Joshu offer than awareness? When he says: "Have a cup of tea," he is saying: "Have a cup of awareness." Tea is very symbolic for them. He says: "Have a cup of awareness."

A fi sau a avea?

noreply@blogger.com (angilight) — Wed, 19 Mar 2008 14:46:00 +0000

Daca nimeni nu ar avea, nimeni nu ar putea lua.

Cred ca a fi e mai bine.

Cred ca a fi e ceea ce vreau.

A avea trece. a fi ramane.

A fi este infinit, pot fi orice.

A fi inseamna ca am deja, a avea nu inseamna insa ca sunt.

A fi bogat inseamna ca am deja bani, dar a avea bani nu inseamna ca sunt bogat neaparat.

Alte pareri?

Viziune

noreply@blogger.com (angilight) — Fri, 07 Mar 2008 10:50:00 +0000

Noaptea trecuta

Am pierdut contactul cu realitatea

Si am innebunit.

Iubirea

M-a vazut si mi-a spus:

“Ti-am facut o revelatie.

Sterge-ti fata

Si ramai tacut.”

Am spus: “O, iubire

Imi e frica,

Daca nu esti tu?...”

Iubirea mi-a spus:

“Nu exista nimic care sa nu fiu Eu.

Doar fii tacut.

Iti voi sopti secrete la ureche;

Doar sa incuviintezi

Si sa fii tacut”.

Sufletul lunii a aparut in calea inimii mele.

Ce pretioasa este aceasta calatorie!

Am spus: “O, iubire,

Ce fel de luna este aceasta?”

Iubirea mi-a spus:

“Nu trebuie sa intrebi asta,

Doar ramai tacut.”

Ce fel de chip este acesta?

De inger sau de om?

Iubirea mi-a spus:

“Nu trebuie sa intrebi, doar ramai tacut!”

“O, iubire,

Este dincolo de tot ceea ce cunosc.

Ramai tacut!”

Am spus: “Reveleaza-mi te rog adevarul

Si mor inainte de vreme.”

Iubirea a spus:

“Acolo te vreau,

Intotdeauna pe muchie de cutit, si

Fii tacut!”

Am spus: “O, iubire,

Spune-mi, stie Dumnezeu cate porti astfel cu mine?”

Iubirea a spus:

“Da, el stie, dar ramai absolut tacut.”

Pentru Cata din Constanta

noreply@blogger.com (angilight) — Mon, 03 Mar 2008 09:33:00 +0000

Remember the three L's: life, love, light. Life is given to you; you are alive. Light is present, but you have to make a bridge between life and light. That bridge is love. With these three L's you can make a total way of life, a way of being, a new way of being. - The Beloved, Osho

Have a great life, in and out!!! Happy Birthday, Cata!

Despre gol, in sensul de pustiu, vid

noreply@blogger.com (angilight) — Fri, 29 Feb 2008 11:59:00 +0000

Cuvântul englezesc "gol" (în sensul de pustiu) vine de la o radacina care înseamna "în voie", liber, neocupat.

E un cuvânt frumos daca mergi la radacina.

Ori de câte ori esti neocupat, esti gol. si, retine, proverbul care spune ca mintea goala este lucrarea diavolului este o prostie. Dimpotriva, mintea ocupata e lucrarea diavolului! Mintea goala este lucrarea lui Dumnezeu, mintea ocupata este lucrarea diavolului.

O minte goala este prezenta pura. Copacii cresc din aceasta prezenta pura, toti buddha au iesit din aceasta prezenta pura.

În aceasta prezenta pura esti în Dumnezeu, esti Dumnezeu. Cand mintea nu e ocupata de lucruri, de gânduri, atunci exista ceea ce este. Iar ceea ce este e adevarul.

Aici si acum. Calea Zen. Osho.

noreply@blogger.com (angilight) — Fri, 29 Feb 2008 11:31:00 +0000

Trecutul si viitorul au fiecare cate o durata in timp.

Cat dureaza insa clipa prezenta? Cum poate fi ea masurata?

Este imposibil! Pur si simplu, ea nu face parte integranta din timp. Prezentul reprezinta punctul de intersectie intre eternitate si timp.

Traieste in prezent! Focalizeaza-te asupra prezentului, asupra manierei in care poti trai in acesta: cum te poti desprinde de trecutul care nu mai exista si ce poti face pentru a nu te mai implica in viitorul care nu exista inca, fiind totusi centrat, inradacinat in realitatea actuala.

Intreaga abordare a zenului este orientata asupa clipei prezente. Tocmai de acceea poate crea o punte de legatura intre trecut si viitor, intre Orient si Occident, intre trup si suflet. El poate aduce laolalta chiar si lumile imposibil de unit: lumea in care traim si lumea sacra.

Transforma obisnuitul in extraordinar, profanul in sacru. Sterge linia de demarcatie dintre aceasta lume si Divinitate. Traieste aici si acum.