Asta am facut pana acum. Ne-am apropiat de poarta Raiului si am batut la usa.
Cu fiecare moment de intimitate trait, cu fiecare fulgerare de intelegere a ceea ce suntem, cu fiecare impartasire a trairilor noastre, am ajuns aici, in acest moment esential al existentei noastre.
Si cu cat am trait mai mult, experimentat mai mult, cu atat penetrarea realitatii a fost mai profunda, mai deasa... Mai avem un pic, sa pasim dincolo.
E ca si cum ne-am afla intr-un bol de cristal, un bol de gheata si prin trairile noastre constiente reusim sa-l perforam in multe locuri. La un moment dat razele noastre de constienta il vor topi, si intreaga mare de gheata se va transforma intr-un ocean. Asa cum apa va trece de la forma solida si statica la forma lichida si permanent curgatoare, asa va fi si cu iubirea noastra. Se va transforma intr-un ocean care va umple, de la sufletele noastre pana la tot ceea ce gaseste in cale, va acoperi totul, si cele mai adanci si neluminate locuri. Si prin curgerea sa, iubirea va ramane pura, precum apa. Asta e natura ei, sa curga, sa se ofere, sa bucure. Acest izvor nesecat nu mai poate fi tinut in loc. E timpul sa dam drumul la robinet, sa spargem robinetul si sa lasam iubirea sa curga. O iubire care sta, care se blocheaza intr-un moment datorita individualitatilor celor doi, nu este iubire, este doar o apa statuta si urat mirositoare. Nu poti sta in preajma ei, nu te inspira si nici nu te atrage. Iubirea se dezvaluie cand cei doi se lasa liberi in manifestare si renunta la vechile identitati pentru una noua, contopita, necunoscuta.
Iubirea inseamna adancire in traire, simtire, existenta.. si nu o alegere a mintii. Iubirea inseamna pierderea mintii si castigarea trairii. Iubirea inseamna a fi.
Corpurile sunt diferite, dar sufletele devin una, inconjurate de un halou de fericire in care ajung sa se topeasca. Nu exista frane. Nu pui frane. Nu exista principii, “ca eu sunt asa...”, ca ma defineste asta, ca nu vreau sa repet greseli...
Iubirea inseamna traire, predare totala, nu ai de unde sa stii cum va fi, dar nici nu trebuie sa-ti fie frica. Oricum, va fi o transformare, o contopire a sinelui fiecaruia intr-unul suprem. Trecerea de la vechiul tu la noul noi poate fi dureroasa datorita fricii de necunoscut, de renuntare la sigur, comfortabil. Dar mereu pentru a fi purificat, aurul trebuie sa treaca prin foc. Iubirea este acest foc.
Iubirea devine atat de totala, coplesitoare, incat nu mai poti fi tu insuti. Individualitatea ta dispare, se topeste in aceasta entitate colectiva. Tot ce ramane este existenta...
Nu stiu cum este dupa ce treci pragul portii Raiului, dar ma astept sa fie complet diferit. Sa fie asa cum niciodata n-am putut concepe cu mintea mea. Pentru ca in Rai, iubirea inseamna existenta, traire, suflet, si nu ratiune, minte. Ma astept sa fie o curgere continua si cu fiecare particica din drum parcursa existenta sa ne fie imbogatita.
Sunt asa de curioasa cum va fi!
E timpul sa pasim, usa s-a deschis...
Si nu uitati, fiti ca apa!
Postări
