Experienta de ieri de la stomatolog mi-a placut enorm.
M-a ajutat sa inteleg ca de multe ori noi vedem altceva decat realitatea. Din dorinta doctorului de a vedea exact care este starea danturii mele am primit o oglinda micuta cu ajutorul careia sa vad unde sunt cariile mele. Si pentru cateva minute atat eu cat si doctorul ne uitam fiecare in oglinda lui, dar nici unul dintre noi nu privea dantura mea direct.
Si asa facem de multe ori si in viata. Reflectam oamenii in noi si credem ca ii vedem asa cum sunt, cine sunt ei. Dar de fapt nu vedem realitatea lor, ci o oglindire, o reflectare. Insa imaginea reflectata in oglinda nu reda niciodata realitatea, ci reversul ei. Mana mea stanga in oglinda e dreapta. Si eu nu sunt forma din oglinda, nici macar inversul formei din oglinda. Eu sunt fondul, ceea ce e dincolo de forma, sunt tot ceea ce nu se vede in oglinda, sunt ceea ce simt in fiinta mea, sunt trairile mele si felul in care percep si ma percep.
Si acum imi dau seama de capcana oglinzilor si vad cat de slaba sunt de fiecare data cand ma oglindesc intr-una din dorinta de a “vedea cum arat”. Dar realitatea nu se vede prin ochi, se simte prin tine. Si sinele nu se reflecta decat in alt sine. Si poate de aceea in ultimul timp simt o dorinta din ce in ce mai mare sa ma intalnesc cu oameni, sa descopar ce aduc ei in viata mea, cu ce vin nou spre mine si mai ales ce imi pot spune despre mine. Pentru ca oamenii cu care eu tes in fiecare zi realitatea sunt realitatea mea. Suntem asemenea paienjenilor care isi tes drumul din nimic, panza lor apare din neant, este un act de pura creatie care ii duce spre evolutie cu fiecare centimetru parcurs.
Postări
