Cine sunt?

Intotdeauna ma tem sa fiu singura, deoarece atunci cand sunt singura incep sa ma intreb cine sunt. Mi se pare ca daca adancesc intrebarea, voi descoperi ca nu sunt persoana care cred ca sunt de 27 de ani...

Nu este doar o frica a mea, este frica oricui. Pentru ca nimeni nu este ceea ce existenta presupune ca ar fi. Societatea, cultura, religia, educatia, toate au conspirat impotriva copilului inocent. Toate au puteri - copilul este neajutorat si depedent. Prin urmare, tot ceea ce isi propun sa faca din el, vor reusi sa faca. Nu permit nici unui copil sa creasca potrivit destinului sau natural. Toate eforturile sunt indreptate in sensul transformarii fiintelor umane ... in utilitati.

Cine stie, daca un copil este lasat sa creasca in legea lui, daca va fi sau nu de vreun folos pentru diferitele interese! Societatea nu este pregatita sa-si asume riscul. Pune stapanire pe copil si incepe sa-l modeleze, facand din el ceva care ii este de folos societatii. Intr-un anumit sens, ucide sufletul copilului si ii da o identitate falsa, astfel incat nu simte niciodata dorul de sufletul sau, de fiinta sa.

Identitatea falsa e ca un substitut. Insa acest substitut este util numai in sensul aceleasi multimi care ti l-a dat. In momentul in care esti singur, falsul incepe sa se destrame si realul reprimat incepe sa se manifeste.

De aici si frica de a fi singur. Nimeni nu vrea sa fie singur, toata lumea vrea sa apartina unei multimi, poate chiar mai multor multimi: una religioasa, unui partid politic, unui club Rotary, asociatii... Este posibil sa vrei sa fii sprijinit 24 ore pe zi, deoarece falsitatea, lipsita de baza, nu poate rezista. Din momentul in care esti singur, incepi sa simti un fel de nebunie ciudata. Timp de 27 ani ai crezut ai esti cineva si apoi brusc, intr-o clipa de singuratate, incepi sa simti ca nu esti asa. Asta creeaza frica: atunci cine sunt? Dupa 27 ani de suprimare.. va dura ceva timp pana cand ceea ce este real sa se poata exprima. Prapastia dintre cele doua a fost denumita de mistici "noaptea neagra a sufletului" - destul de potrivita ca si expresie. Nu mai esti fals si inca nu esti nici real. Esti intr-o cumpana, nu stii cine esti.

27 de ani de falsa personalitate impusa de oamenii pe care i-ai iubit, pe care i-ai respectat si care nu ti-au facut nimic rau intentionat. Intentiile lor au fost bune, doar ca receptivitatea lor a fost nula. Nu au fost oameni constienti - parintii, profesorii, preotii, politicienii nu au fost oameni constienti, au fost inconstienti. Si pana si intentiile bune, in mainile unei persoane inconstiente, se dovedesc a fi otravitoare.

Prin urmare, de fiecare data cand esti singur, se trezeste o profunda frica deoarece, brusc, partea falsa incepe sa dispara. Iar partii reale ii va trebui ceva timp. De aceea oamenilor le e cel mai greu in timpul liber. Muncesc 5 zile, iar la sfarsitul saptamanii vor sa se relaxeze. Insa sfarsitul saptamanii devine cel mai nefericit moment din lume - se petrec cele mai multe accidente, sinucideri, crime, furturi, violuri... Ciudat, oamenii acestia au fost ocupati timp de 5 zile si nu a fost nici o problema. Insa sfarsitul de saptamana le ofera posibilitatea de a alege, fie sa se apuce de ceva, fie sa se relaxeze.. dar relaxarea este inspaimantatoare, personalitatea falsa dispare! Asa ca, fii ocupat, fa orice prostie. Oamenii se imbulzesc spre plaje, bara la bara, prin blocaje rutiere care se intind pe kilometrii intregi. Iar daca ii intrebi incotro se duc, iti spun ca "fug de aglomeratie" ;) dar intreaga multime se deplaseaza o data cu ei!!!

Multimea este esentiala pentru supravietuirea acestui fals eu. Din momentul in care esti singur, incepi sa te sperii. Nu fii ingrijorat, pentru ca ceea ce poate sa dispara merita sa dispara. Nu are rost sa te cramponezi de asta, nu-ti apartine, nu esti tu. Tu esti acela care ramane cand dispare cel fals si o fiinta noua, proaspata, inocenta, nepoluata, ramane in locul lui. Incet, incepi sa simti o noua proprietate a propriei finte, o noua stare de viata, o noua frumusete, o noua inteligenta - care nu iti este imprumutata, care creste in interiorul tau. Are radacini in existenta ta. Si daca nu esti las, va ajunge la fructificare, la inflorire.

Numai oamenii curajosi, bravi, plini de viata pot sa fie religiosi. Nu bisericosi, aceia sunt lasii. Nu hindusii, nu mahomedanii, nu crestinii - ei sunt impotria cautarilor. Fac parte din aceeasi multime, care incearca sa consolideze mai bine falsa identitate.

Daca nu te simti bine in izolare, iesi din ea. Alterneaza. Intalneste-te cu oamenii, bucura-te de compania lor, radeti, dar cand simti ca te-ai saturat de asta, intra din nou in izolare. Judeca prin prisma sentimentului de extaz interior. Ramai cat mai mult in aceasta stare. Cresterea umana presupune trecerea de la o polaritate la alta. Uneori este perfect sa fii singur, sa ai spatiul tau, sa fi tu insuti. Celalalt iti creeaza limita, altfel tu ai fi infinit.

Pe de alta parte, daca traiesti prea mult in individualitate, infinitul te plictiseste, devine fad. Contine puritate si liniste, insa nu are nici un pic de extaz in el. Extazul vine prin celalalt. Incepi sa te simti infometat de dragoste. Vrei un loc placut, sa fii inconjurat de altii. Aceasta este polaritatea fundamentala a vietii - dragostea si meditatia. Omenirea viitorului va trai aflandu-se in posesia ambelor polaritati concomitent. Sa fii liber sa treci de la una la alta, fara ca vreuna dintre ele sa devina o carcera.