This is such a judgement. Cine poate defini credinta, divinitatea pentru altcineva? Este un subiect atat de relativ ca nu pot face afirmatii pe aceasta tema decat la adresa mea, pot vorbi doar pentru mine, ceea ce am experimentat si adevarurile pe care le-am trait.
Funny thing... este deja a doua oara cand sunt judecata pentru ceea ce fac, ceea ce ma intereseaza. Eram duminica la Sinca Veche sa vizitez o manastire rupestra si o colonie dacica sub si supraterana. A fost o intalnire cu viitorul. Am gasit ceea ce cautam, am simtit ca si cum am adus din viitor ceea ce cautam in prezent. Si cautam o noua structura de locuinta, o noua forma de a trai, una subterana. Era atat de aproape si o cautam departe. Such is life :)
Anyway, in aceasta duminica cu lucruri minunate, solutii identificate, soare, odihna in iarba, miros de rumegus si verde am avut parte de 2 intalniri. Una cu persoana care se ocupa de manastirea de la Sinca Veche, doamna Maria. Minunata Maria. Stralucitoarea Maria. Amazing... n-am mai simtit asta de vreo o luna. A fost un moment zen intalnirea cu ea. Ma gandeam ca ar fi fain sa am pe cine intreba mai multe despre locatia pe care o vizitam si despre proiectul de casa subterana, iar in secunda urmatoare o vad coborand treptele, printre pini. M-am ridicat de pe banca si m-am dus direct la ea. No words. Just went there. Ne-am salutat. Privirile ni s-au intalnit si a fost de ajuns. Restul a fost ca un dans. N-am sa uit. O stiam din presa, dar acum am avut ocazia sa si vorbesc cu ea.
Cea de-a doua intalnire a fost cu un calugar de la manastire care vindea lumanari si carti bisericesti. L-am intrebat daca nu are un pliant cu bordeiul subteran pe care il au la intrare. Fusesem indrumata de doamna Maria catre el. Am primit urmatorul raspuns: "Daca mantuirea ar sta in bordeiul ala...nu, nu avem nici un pliant cu ce doriti"... si m-am blocat. Pentru un moment. Dupa care am zambit, m-am invartit pe veranda plina de carti cateva secunde si apoi m-am dus glont la calugar si l-am intrebat: "Dar in ce consta mantuirea?" Vroiam sa stiu cum vede el lucrurile. Nu s-a asteptat sa iau in serios remarca lui spusa cu voce tare de mai devreme, but i did. Si s-a inrosit brusc, si-a dus privirea in jos, s-a intors cu lateralul catre mine si isi cauta de lucru, murmurand: "consta in rugaciune si in ajutorul aproapelui".
In acel moment m-am simtit judecata fara motiv, doar pentru ca eram interesata de ceva ce lui nu i se parea esential. Altele erau lucrurile importante. Din perspectiva lui.
Cred ca suntem liberi sa ne alegem ceea ce dorim sa fim. Eu am ales constient de ceva timp ce sa fiu si in ce cred. Ma identific cu actul creator si cred ca singurul adept al meu sunt eu. Nu caut sustinere in ceea ce cred pentru ca adevarul meu este in interiorul meu si ma face puternica in fiecare zi. Sunt parte din minunea numita divinitate, la fel ca tot ceea ce este imprejurul meu. Toti si totul are aceeasi origine. Impreuna suntem unul. Si doar impreuna suntem intregul. Eu sunt parte din tine, tu esti parte din mine, suntem parte din vant, suntem parte din tot ceea ce stim ca exista si ceea ce nu stim ca exista. Dar ca sa intelegem intregul ne-am divizat, pentru a ne oferi ocazia contemplarii noastre. Si asa am ajuns judecatori. Asa am ajuns duali. Asa am impartit lumea in bine si rau, alb sau negru, rai sau iad, ingeri sau demoni. Doar prin comparatie ne putem evalua. Avem nevoie de factorul extern, de referinta externa. Am uitat ca venim toti din acelasi loc si doar difera forma de manifestare pe care o avem. Ne cautam oglinzi pentru a vedea cine suntem pe de-a intregul. Dar nici oglinzile nu transmit decat parte din ceea ce suntem. Iar ochii nostri si constiinta noastra vad doar ceea ce au definit ca si realitate. Cum am putea sa vedem ceea ce nu cunoastem? Cum am putea sa identificam ceea ce nu cunoastem? Cum am putea sa transformam necunoscutul in cunoscut?
Lasandu-l sa se intample. Contempland. Acceptand. Creand.
Postări
3 comentarii:
Nici macar nu ma "atinge" daca cineva ma judeca. Exista altcineva sau altceva care ar trebui sa o faca. Mai mult ma preocupa daca pot eu sa nu ii judec pe ceilalti. Incerc sa fac asta.
Mantuirea inseamna iertarea pacatelor, si dobandirea vietii vesnice. Nu ne-o poate da decat Dumnezeu. Dar, nu e asa simplu. Cand te rogi sa ti se ierte pacatele, te rogi sa te ierte Dumnezeu, sa te ierte ceilalti, care cred ca le-ai gresit, sa ii ierti tu pe ceilalti si mai apoi sa te poti ierta si pe tine.
Legat de titlu, Care credinta? Care religie? Care crestinism?
Rezonanta ar trebui sa fie ceva mai sus...
Te pup.
Interesant articol Angi :). Subscriu primelor 2 paragrafe scrise de Cami, in plus nu sunt de acord cu judecarea nimanui, inclusiv a celor care au ales o alta cale spirituala decat cea ortodoxa, fiecare om e creatia lui Dumnezeu si trebuie iubit ca atare, asa cum este, intr-adevar cu unii rezonezi mai mult decat cu altii, dar asta-i alta poveste. Se spune ca cea mai scurta cale spre mantuire este "Nu judeca si nu vei fi judecat", perfectionismul din mine se chinuie sa o aplice dar greu pentru moment :). E loc sub cer pentru toti :) fiecare traieste asa cum alege :)
Simo
In timp ce iti citeam acest articol, m-am conectat foarte mult la tine si in mine se crea o rezonanta a ceea ce spuneai. De mai bine de un an am tot simtit ca e o diferenta mare intre credinta mea si credinta multora.
Am impresia ca acea credinta de grup izvoraste prea mult din norme sociale si prea putin din interiorul nostru.
De aceea ma fascineaza locurile in care religiile se pot intalni in mod armonios, si mi-as dori sa vad acele temple descrise de prietenul meu Mihai (www.punctulzero.wordpress.com) in care se roaga atat budhisti, cat si musulmani, cat si orice alta persoana de o alta religie, ce simte ca se poate ruga acolo.
E loc pentru noi toti in lumea asta, daca invatam sa nu ne facem rau unii altora.
Trimiteți un comentariu