Si au trait fericiti...

Weekendul asta am trait! A fost un weekend de basm, cu pitici si stele, raze si fluturasi, vant si mult verde. Ai simtit vreodata ca ti-ai lua zborul? Ca nu mai mergi, ci plutesti... peste tot ceea ce vezi cu ochii.. vai insorite, nasucuri de brazi si brate intinse de conifere.

Asa m-am simtit eu sambata. Mi-era o pofta de munte si nici nu mi-am dat seama.. decat cand am inceput sa musc din el. L-am gasit umed. Plouase destul de tare de dimineata, crengile erau pline de stropi care abia asteptau sa sara pe tine. I-am salutat in treacat si i-am luat cu mine pe fata si pe maini. Am simtit bucuria frunzelor de a contribui la fericirea mea. La un moment dat devenise un dans, intindeam mainile dupa ele si imi raspundeau cu stropi. Magnific! Aveam ochii plini de natura, nu stiam incotro sa ma mai uit, pe cine sa mai salut... hopa, ce faci gargaritza mica? Credeai ca trec fara sa te salut? Iti doresc sa te faci mare si sa stralucesti in soare.

In tot acest dans de frunze, raze de soare, stropi de apa.. imi dau seama de ceva... ca totul e perfect, nimic nu lipseste, nimic nu este in exces. Si mai minunat este ca fac parte din acest perfect. As putea trai aici pentru totdeauna. Ma simt acasa.

Imi plange sufletul de bucurie ... ce primire... cantec nevazut, miros neauzit, gust dulce. Imi vine sa imbratisez intreaga padure. Sa dau inapoi toata dragostea pe care o primesc. Merg pe poteca si intalnesc fagi cu bratele intinse, floricele colorate ce te invita sa le gadili. Si la un moment dat am parte chiar de o discutie destul de apriga. Una dintre pasari imi spune ceva. Ii raspund prin gesturi. Reactioneaza. Ma simt un dirijor. Se creeaza o legatura. Zambesc! Iti multumesc!

Ah, si pietrele... n-am spus de pietre. Minunate! Care mai de care, unele colorate, altele stralucitoare... imi fac cu ochiul sau ma atrag spre ele. Alunec. Ma poarta pe ele, din mana in mana. Ai simtit vreodata sufletul unei pietre? Unei stanci? Sta neclintita, e ca o poarta pe care daca o impingi se deschide. Iti raspunde. Am atins-o si i-am simtit caldura. Mi-am luat mana, mangaind-o cu gandul. Mi-am dus palmele pe deasupra ei, fara sa o ating. Ii simteam energia... erau firicele mici in palmele mele. Ca si cum ai da noroc cu stanca. Ce fain! :)

Imi vine sa ma opresc. Timpul s-a oprit deja. Eu unde gonesc asa? Totul exista in acelasi loc, nu am de ce sa-l caut in alta parte. Este deja aici...acum... il primesc... a ajuns in mine! Ma simt intregul. 

Eu nu mai sunt eu. Raman fara voce. E ziua in care “eul” meu s-a contopit cu universul. Si gata, end of story. Au trait fericiti pana la adancul vietii.